In cautarea florii de colt

Iubirea adevărată este ca o floare de colţ! Nu toţi o găsesc, asta pentru că nu toţi pleacă în căutarea ei. Mulţi o gasesc din greseala şi nici nu îşi dau seama peste ce au dat şi o strivesc imediat crezând că au scăpat lumea de o buruiana nefolositoare. Însă mai există şi o mână de oameni care mai pleacă încă în căutarea ei cum odioara Ghilgames pleca în căutarea nemuririi, o găsesc şi o preţuiesc la adevărata ei valoare: o comoară inestimabilă ascunsă în misterul de nedescifrat al unei petale imaculate.

Un acord de pian

Azi am fost acaparat de muzică. Am ascultat piese ce le voi păstra întotdeauna în suflet şi ele m-au făcut să văd lumea putin mai profund. Un acord de pian este expresia cea mai nobilă a vibraţilor sufleteşti, demonstraţia cea mai concretă a nepermanenţei lumii acesteia. Într-un acord de pian se închid laolaltă existenţa şi non-existenţa; un acord se naşte creşte şi se pierde încetul cu încetul până ce mai rămâne doar în urechea noastră si apoi piere si de acolo; un acord îl prevesteşte pe cel ce va urma iar cel ce a urmat vorbeşte de cel ce l-a precedat. Într-un acord este astfel închis misterul omenirii si a fiecărei vieţi. Ne naştem, creştem, prevestim pe cel ce va veni dupa noi, iar acesta probabil va păstra amintirea noastră. Viaţa noastră este un acord de pian compus de cel mai desăvârşit compozitor întrucât noi hotărâm dacă vrem să fim un acord major sau unul minor, unul armonic sau unul dizarmonic. Şi la fel de repede ca şi acordul de pian, într-o clipă ce se contopeşte cu eternitatea, ne contopim şi noi în simfonia divină.

O altfel de cunoastere

Mă pierd în infinitatea sentimentelor din mine! Mă copleşesc şi raţiunea nu mă mai satisface deloc. Experienţele sufleteşti prin care tre ţin loc de cunoaştere chiar dacă sunt adesea contradictorii. De fapt, nu există experienţe contradictorii. O experienţă ia locul alteia, dar asta nu înseamnă că o contrazice. Logica aristotelică nu mai funcţionează pe acest tărâm. Cred că sacrosantul principiu occidental al non-contradicţiei ar trebui puţin temperat, iar astfel am ajunge la o cunoaştere mai profundă a lucrurilor, care nu este neapărat o cunoaştere intelectuală ci slavgardarea unei epifanii, vorbind în termeni heideggerieni.