Thursday, June 26, 2008

Castelul

Marea era liniştită. Glasurile oamenilor ce se bălăceau acopereau perseverent cântecul dulce din strunele mării şi călcau în picioarele profunzimile unui loc plin de mister. Soarele îşi începuse deja căderea spre culcuşul său din străfundurile mării. Tot apusul nu este altceva decât o cădere halucinantă filmată cu încetinitorul.

Mâinile sale gingaşe de copil au atins pentru prima dată nisipul umed şi cald în acelaşi timp. Ca o mângâiere catifelată, nisipul i se strecura printre degete invitându-l la joacă. Doar mintea curată a unui copil poate percepe invitaţia la joacă a nisipului umed.

Mâinile sale începură să modeleze abil nisipul, cel mai bun tovarăş de joacă.

-Voi face un castel frumos pentru Zâna Mării şi toţi locuitorii de sub apă.

Ca un veritabil artist, ochii săi scrutau cu atenţie fiecare bucăţică de nisip. Încetul cu încetul totul începea să prindă formă. Ceea ce la început fusese doar o grămadă de nisip acuma arăta din ce în ce mai mult cu un castel trainic: poarta de intrare era mare şi încăpătoare. Zidurile erau bine fortificate şi nu puteau lipsi meterezele. Un turn mai mare se ridica îndrăzneţ din zidurile nisipoase. Mâinile sale micuţe puteau modela fiecare detaliu fără ca nisipul să se strice. Cu degetele sale jucăuşe, începea acum să modeleze ferestrele castelului.

-Castelul zânei trebuie să fie foarte luminos, deci trebuie să fie plin de ferestre!

Nu după mult timp, castelul era prevăzut cu multe geamuri pentru ca lumina soarelui să poată intra in el. Avea tot ce îi trebuie unui castel. Se aşeză atunci pe nisip lângă castelul său sorbindu-l din ochi. O privire copilarească spre largul misterios era invitaţia locuitorilor mării de a veni să intre în castelul lor. O adiere zdravănă îl făcu să-şi întoarcă ochii spre castelul său chiar în momentul când un om mare nepăsător îă sfărâmă cetatea sub greutatea piciorului său. Îl privii pe copil batjocoritor şi plecă mai departe fără a spune nici măcar un cuvânt.

Marea era linistită.

Fundamentul cunoasterii

1. Cred ca fundamentul oricarui proces gnoseologic poate fi exprimat de formula delifca "cunoaste-te pe tine insati" (gr: gnothi seauton; lat. nosce te ipsum). Aceasta scurta afirmatie aforistica cred ca a reusit sa intuiasca cel mai bine baza oricarui proces de cunoastere. In epoca socratica, era careia ii apartine aceasta afirmatie, vroia de fapt sa explice conditia omului. Acesta, cunoscandu-se pe sine, a trebui sa-si dea seama ca nu este un zeu, prin urmare, trebuie sa-si recunoasca limitele oricarui demers speculativ al sau. Gandirea omeneasca, pe cat de evoluata ar fi, ramane gandire omeneasca, un fenomen ce nu poate transcende categoriile spatio-temporale (formula kantiana). Pentru Socrate aceasta cunoastere a proprilor limite este baza oricarei speculatii.

2. Aceeasi formula a fost preluata ulterior de Sfantul Augustin, care prin fraza "noverim me, noverim te" (trad. ma cunosc pe mine pentru a te cunoaste pe tine), deschide acest "cunoaste-te pe tine insati" spre noi orizonturi. In primul rand, Augustin remarca faptul ca orice cunoastere a sinelui nu este decat un moment propedeutic pentru cunoasterea alteritatii, a celuilalt. Prin urmare, orice cunoastere trebuie sa porneasca de la "sine" spre a-i cunoaste pe "ceilalti", inclusiv pe Dumnezeu. Iata ca astfel, cunoasterea lucrurilor cu care omul intra in contact proneste de la cunoasterea de sine.

Dar Augustin a facut un pas mai departe, consideran subiectivitatea umana drept sursa de cunoastere, iar acesta este un aspect cu totul inediat care a stat practic la bazele subiectivismului modern. Pentru a se cunoaste pe sine, omul exterior trebuie sa coboare in omul interior spre a descoperi adevarata cunoastere a sa. Ajuns in acesta interioritate, omul isi va da seama ca structura sa profunda este una trinitara as indrazni sa spun, formata din memorie-intelect-vointa. Plecand de la aceasta observatie, si de la informatiile revelate de Isus Cristos, Augustin propune acea celebra "analogie psihologica" confor careia aceasta tripartitie a omului interior este o analogie a Treimii. O data ce omul a reusit sa isi cunoasca aceasta esenta a sa, isi va da seama ca, prin insusi structura sa "trinitara", este o fiinta capaabila de a se deschide spre un orizont mult mai elevat decat simpla cunoastere a materiei, si anume spre cunoa;terea lui Dumnezeu.

3. In Evul mediu, sub influenta filosofiei tomiste, a luat nastere asa-numitul "socratism-crestin". Sfantul Toma d'Aquino noteaza ca primul obiect al cunoasterii umane este sinele. Atunci cand omul isi dobandeste uzul ratiunii, primul obiect al rationarii este sinele. De aceea, omul trebuie sa porneasca de la o cunoastere sistematica a sinelui pentru a reusi sa se deschida spre o cunoastere enciclopedica a intregului univers. Insa, acest socratism crestin are un aspect original ce il distinge de socratismul Greciei antice. In antichitatea greaca, acest "cunoaste-te pe tine insati" avea ca scop constientizarea faptului ca omul nu este Dumnezeu si, prin urmare, gandeste ca si om, nu ca si DUmnezeu. In socratismul crestin, dictonul delfic are ca scop descoperirea omului ca imagine a lui Dumnezeu, iar pe acest filon se va dezvolta intreaga mistica medievala al carei exponent de prim rang ar fi Meister Eckhart. Practic, acest filon a fost dezvoltat si de teologii moderni ai zilelor noastre. Ajunge sa ne gandim la teologia transcedentala a lui Karl Rahner care se dezvolta pe baza interpretarii crestine medievale a dictonului delfic.

4. Concluzia acestor cugetari ar fi ca omul, cunoscandu-se pe sine, isi va da seama ca este o fiinta "capax dei", capabila de Dumnezeu, iar acesta este motivul pentru care ateismul nu cred ca are vreo baza speculativa serioasa. De altfel, aceeasi idee este sustinuta si de alte ramuri ale stiintei, precum istoria religiilor. MIrcea Eliade, urmand o cut totul alta metodologie, a ajuns sa defineasca omul drept fiind un "homo religiosus", o fiinta religioasa prin excelenta.

Thursday, June 19, 2008

Imperium der Papste si imparatul Carol V

După cum am relatat cu ceva timp în urmă, anul acesta am avut ocazia să colaborez la producţia unu film documentar, în cadrul căruia am avut şi posibilitatea de a jucar rolul împăratului Carol V. Filmul a fost difuzat pe postul german ZDF în luna mai, iar acum toate cele trei părţi ale documentariului pot fi vizionate pe internet.Pentru a vedea partea în care apar şi eu în postura împăratului, accesaţi link-ul de mai jos. Evident, cunoaşterea limbii germane vă va fi de folos, dar şi dacă nu ştiţi această limbă şi doriţi să vedeţi filmul, urmaţi instricţiunile ce le voi da în continuare şi veţi reuşi.

http://www.zdf.de/ZDFde/inhalt/20/0,1872,7236660,00.html?dr=1

În partea dreaptă a paginii ce vă va apărea pe ecran după accesarea linkului va apărea o secţiune "ZDF Mediathek". Acolo daţi clicl pe "Imperium der Păpste 3/3: Flammen uber Rom". Vi se va deschide o altă pagină pe fundal negru, iar pe aceasta va trebui să bifati tipul de player pe care îl doriţi (aveti de ales între MediaPlayer şi Quicktime) iar apoi tipul de conexiune de care beneficiaţi (acolo bifaţi DSL). După ce aţi bifat toate acestea în dreapta jos va apărea un buton "Ubernehmen". Apăsati pe acesta şi vi veţi începe vizualizarea documentarului.Partea în care apar şi eu începe la minutul 19 (putin inainte de jumătatea filmului) şi ţine aproximativ 2 minute.Vizionare plăcută!P.S. De curând a apărut pe www.catholica.ro un interviu cu mine ce are ca obiect tocmai aceasta experienta. Interviul a fost preluat din revista de tineret a Eparhiei de Lugoj, "Magnificat" şi poate fi citit la linkul următor:
http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=16031

Sunday, June 15, 2008

Actiunea de la Timişoara

http://www.ziare.com/Miting_de_sustinere_pentru_Mitropolitul_Corneanu-332418.html

http://www.greco-catolica.org/a372-Sute-de-persoane-au-participat-in-Timisoara-la-un-miting-pentru-sustinerea-Mitropolitului-Nicolae-Corneanu.aspx


Dincolo de răutatea şi ura ce se revarsă abundent de sub peniţele unor "mari ziarişti" şi "distinşi teologi" in aceste zile timişorenii au arătat (pentru a câta oară?) că iubirea frăţească, respectul şi bunul simţ sunt mai presus decât urmarea habotnică a unor litere golite de spirit. Prin acţiunea tăcută, dar plină de profunzime a timişorenilor, aceştia au conferit o aură de hilaritate articolelor violente, pline de cuvinte meşteşugite ale "marilor teologi şi ziarişti", dar lipsite de profunzimea pe care doar iubirea sinceră o de Dumnezeu şi de aproape o poate insufla.

Dar mai ales, prin această acţiune, s-a arătat că simplii credincioşi uniţi în rugăciune se pot menţine pe calea unităţii, cale pe care mitropolitul Anania se chinuie din răsputeri să o denigreze. Iubirea uneşte, iar diavolul dezbină. Dacă mitropolitul Anania merge cu atâta încăpăţânare pe drumul dezbinării, dorind să creeze dezbinare chiar în propria sa biserică, de partea cui se află? Se face, fără să îşi dea seama (vreau să cred că realmente nu îşi dă seama), promotorul celui care doreşte să provoace doar dezbinare.

Dumnezeu lucrează însă mai mult prin oamenii simplii, care sunt mult mai dispuşi să trăiască în profunzime viaţa creştină decât marii cărturari, iar din această cauză cred că dorinţa lui Cristos "ca toţi să fie o singură turmă şi un singur păstor" nu este doar o utopie.

Tuesday, June 10, 2008

Interminabila poveste

Credeam cu naivitate că iubirea şi bunul simţ vor trece curând peste momentul frumos consumat la Timisoara, care l-a a vut ca protagonist pe mitropolitul Corneanu. Dar m-am înşelat, cum mă înşel de multe ori când plec de la premiza că oamenii sunt mai buni decât sunt de fapt. Am vrut, să nu mai scriu nimic despre această temă, dar iată că mă simt dator, din nou, să o fac.

Cred că foarte multă lume a auzit pe internet inregistrarea interventiei mitropolitului Corneanu in cadrul dezbaterii AZEC. Pe de o parte aveam nişte "teologi" plini de sine, îndoctrinaţi la şcoli ştim noi de care, iar pe de altă parte, o voce smerită, sinceră şi calmă. Unul dintre acei veritabili inchizitori, făcea mereu aluzie la Sfinţii Părinţi, precum Paisie Velicicovsky care asemuiau împărtăşirea cu catolicii unui act diavolesc. Mă întreb, de unde atâta îngustime? Cred că, în conformitate cu reglementările părinţilor menţionaţi, acel distins domn, mare teolog desigur, ar fi fost deja demult caterisit.
Să vedem lucrurile din punct de vedere ortodox. BOR recunoaşte oficial validitatea Sfintelor Taine catolice!!! În momentul când BOR recunoaşte aceasta, părerea contrară a oricărui episcop rus este nulă, pur şi simplu nu contează, pentru că BOR este o biserică autocefală. Prin urmare, atâta timp cât aceasta este linia oficială a BOR, toţi ortodocşii care susţin contrariul se autoexclud din BOR. În aceeaşi cheie de interpretare, mitropolitul Bartolomeu este cel care se autoexclude din clerul BOR şi nicidecum mitropolitul Corneanu.

Pe aceşti mari teologi ortodocşi care lovesc neîncetat într-un mitropolit (acest lucru fiind însăşi condamnabil, i-aş întreba dacă i-au citit pe Bulgakov, Uspensky, Florenski şi pe toti ceilalţi teologi ortodocşi din diaspora? Dar mai ales, plecând de la premiza ca i-au citit, i-aş întreba cu ce au rămas din acele lecturi?

Friday, June 06, 2008

Apariţie

Am deosebita plăcere să anunţ apariţia numărului 3/2008 al revistei electronice Credinta noastră, viaţa noastră . Acest număr abordează mai multe tematici ce consider că sunt de un real interes pentru preocupările oricărui creştin.

Contribuţia mea la acest număr este articolul Biserica Greco-Catolică şi Europa de mâine , articol pe care l-am propus spre lectură şi pe acest blog la sfârşitul lunii mai.

Revista poate fi accesată aici: http://www.credinta-noastra.cnet.ro/

Va doresc lectura placuta!

Thursday, June 05, 2008

Filosofia lui Plotin

Plotin s-a nascut in apropierea Alexandriei in secolul 3. La acea vreme Alexandria era centrul cultural prin excelenta al lumii as spune. Traind acolo a frecventat scolile filosofice ale vremii, iar acest lucru poate fi observat cu claritate in edificiul sau conceptual. Definitorie pentru filosofia sa a fost intalnirea cu Ammoniu Saccas, un om despre care se stie atat de putine, dar care a exercitat o influenta enorma asupra gandirii de la acea vreme. Ammoniu Saccas era, cu siguranta, de provenienta orientala, prin urmare, invataturile sale erau impregnate de filosofia si mistica din acele parti. Discipolii sai cei mai de vaza au fost Plotin si Origen.

La un moment dat, Plotin pleaca la Roma unde isi deschide o scoala filosofica proprie, frecventata de mari intelepti ai vremii respective, de senatori, patricieni sau chiar de imparatul Galienus. Metoda scolii sale era una dialogica. Cei care se adunau aveau o profunda formare filosofica, astfel incat totul era o discutie deschisa asupra unor teme de interes comun. Discutiile purtate in cadrul acestor intalniri au fost apoi sintetizate in scrierile lui Plotin, mai cu seama in Enneadele.

Un lucru care trebuie clarificat din capul locului este faptul ca Plotin nu era nici gnostic, nici crestin, ci era filosof. Afirmatia conform careia Plotin ar oscila intre crestinism si gnosticism este eronata. Plotin nu oscila, avea o doctrina clara care isi avea fundamentul bine determinat in filosofia platonica, cea aristotelica si in mistica orientala.

Sistemul gandirii lui Plotin se baza pe distinctia dintre cele trei ipostaze fundamentale ale universului si pe teoria emanationista. Simplificand totul, conform lui Plotin, exista UNU (in greaca to hen) care poate fi asemuit lui DUmnezeu. Din acest unu se desprinde printr-o emanatie necesara urmatoarea ispostaza inteligibila, care este ratiunea (ho nous) . Din aceasta, se desprinde, de asemenea printr-o emenatie necesara, o a treia ipostaza inteligibila care este sufletul (he psyche). Lantul emanatilor continua astfel pana se ajunge la lumea sensibila. Din punct de vedere ierarhic, Unu este deasupra Ratiunii, iar Ratiunea deasupra Sufletului. Dupa cum vedem, in cadrul acestei teorii emanationiste, din fiecare stadiu, exista tendinta necesara de desprindere a unui stadiu inferior. De aceea, materia are tendinta de a se dezintegra prin miscari irationale si haotice, pentru a da nastere unui nou stadiu inferior. Aceasta tendinta spre dezintegrare, dizarmonie si irationalitate este de fapt Raul, care nu are o consistenta ontologica precum Binele, adica Unu, ci se defineste printr-o lipsa tot mai acuta a stadiilor superioare. DIn aceste motive, materia nu este considerata un rau in sine, si aici este principala diferenta intre Plotin si gnostici.

Doctrina gnostica se bazeaza pe principiul dualismului extrem. Realitatea se construieste pe fudamentul a mai multor binomuri antitetice: bine-rau; material-imaterial etc. In aceasta viziune, la fel ca in cea platonica, materia este vazuta ca fiind aspectul deomonic al realitatii. Materia este pentru gnostici un rau in sine si de aceea materia era dispretuita, inclusiv corpul omenesc. Mantuirea gnostica venea dintr-o cunoastere initiatica, accesibila doar unor anumitor predestinati de a iesi din inchisoarea materiei. Deci iata ca viziunea gnostica este cu totul diferita de cea plotiniana.

Pe de alta parte, in pofida ideii unei Idei unice, Unu, care ar putea fi asemuita Dumnezeului crestin, am putut observa ca Plotin nu este deloc atras de doctrina crestina. Aceasta nu se regaseste nicidecum in teoria sa emanationista si in teoria ipostazelor, teorii care au vadite inclinatii ne-crestine. Dogma treimica nu poate fi explicata prin teoria emanatiei, iar Unu plotinian este cu totul diferit fata de Dumnezeul biblic.

Tuesday, June 03, 2008

Din nou despre mitropolitul Corneanu - Comunicatul BRU

La o saptmana si o zi dupa impartasirea mitropolitului Corneanu la o celebrare liturgica greco-catolica, eveniiment ce a starnit valuri de discutii, adesea mai putin crestinesti, BGC a dat un comunicat oficial. Desigur, faptul ca acest comunicat a fost publicat astazi, 3 iunie 2008, este total ineficient din punct de vedere jurnalistic si mediatic, dar este un semn bun ca a venit. Pentru a da o explicatie coerenta acestui fapt, am putea folosi un cliseu devenit scuza prin excelenta a romanilor: mai bine mai tarziu decat niciodata. Totusi, sper ca in alte ocazii, BRU sa dovedeasca mai multa promptitudine si sa nu minimalizeze rolul mijloacelor de mass-media.

Iata comunicatul:

Comunicat

Suntem convinsi cã Spiritul Sfânt face sã se nascã si astãzi în poporul lui Dumnezeu o dorintã arzãtoare de unitate. Pe de altã parte, suntem constienti cã existãîncã divergente teologice care trebuie sã-si afle rezolvarea înainte de a se putea restabili deplina comuniune între Biserica Catolicã si Bisericile Ortodoxe. Aceastã comuniune, care din pãcate nu e încã realizatã, va fi manifestatã prin celebrarea la acelasi altar si împãrtãsirea din acelasi potir.Sfânta Euharistie este semnul unitãtii actualizate între Biserici în mod desãvârsit. Pentru acel timp, pecare numai Dumnezeu îl cunoaste, crestinii se roagã cu suspine negrãite. Cu toate acestea, pentru cazuri particulare, motivate de întemeiate dispozitii sufletesti Biserica Romanã Unitã cu Roma,Greco-Catolicã respectã libertatea fra'ilor ortodocside a se împãrtãsi la Sfintele Liturghiigreco-catolice.Mentionãm faptul cã orice altã pãrere exprimatã anterior asupra acestui subiect de persoane private sau institutii, nu reprezintã si punctul de vedere al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolicã .

Biroul de presã al Arhiepiscopiei Majore de Alba Iulia si Fãgãras,Blaj, 03.06.2008

Sunday, June 01, 2008

Ganduri haotice dintr-o discutie internautica

E greu sa definesti un lucru care are o arie larga de manifestare, iar ratiunea se incadreaza in aceasta categorie. Desigur, definitia pe care ai dat-o tu ratiunii, si anume ai considerat-o drept fiin o functie cognitiva a creierului, este corecta, dar nesatisfacatoare.. Din punt de vedere medical, sigur e bine spus, doar ca ratiunea transcende cu mult medicina. Voi incerca sa prezint mai multe aspecte ale ratiunii:
1. Ratiunea nu este doar o cunoastere cognitiva. Asemenea tip de cunostere poate fi detectata chiar si la mai multe specii de animale mai evoluate. Ratiunea este, mai cu seama, capacitatea de a iesi din sine spre a te privi si analiza din afara. Pe scurt, ratiunea se defineste prin capacitatea autocunoastere. IN principiu, doar omul este capabil de acest proces, si aceasta il deosebeste de regnul animal. De aceea, indemnul oracolului delfic este poate cel mai profund cu putinta. A te cunoaste pe tine insati, inseamna a te realiza ca om, evdent, omul fiind privit ca o fiinta rationala prin excelenta.

2. In antichitatea greceasca, obiectul formal quod al ratiunii nu era constituit doar de lucrurile ce puteau fi demonstrate prin intermediul experimentului repetitiv. Acesta este un model gnoseologic elaborat incepand din Renastere. Pentru filosofii greci, ratiunea era cea mai nobila facultate umana, pentru ca ea iti permitea sa te ridici spre contemplarea divinului. De aceea, ratiunea era o indrazneala, o "a doua navigatie" dupa cum o defineste Platin in lucrarea sa Phaidon. Aceasta "a doua navigatie" este si cea mai obositoare pentru ca trebuie sa te implici cu toata fiinta ta. Asemuirea platonica vorbeste de acel moment cand pe mare vantul se opreste de tot, iar atunci trebuie sa navighezi vaslind cu fortele proprii. Iata, ratiunea este acest vaslit cu forte propriii spre cunoasterea necunoscutului. Astfel, obiectul ratiunii era metafizica, teologia, sondarea necunoscutului.

3. In epoca moderna, schema omului rational a fost mult redusa. Ceea ce este cel mai interesant, Umansimul, pe cat de mult exalteaza valorile umane, a redus omul la unul dintre cele mai simple lucruri cu putinta, si anume la redus la aspectul orizontal al vietii sale. Astfel, si ratiunea a fost privata sistematic de vectorul ei vertical, spre a se exercita doar la orizontala. Astfel, metafizica a devenit ceva extrarational, iar omul s/a inchis in cel mai restrans orizont cu putinta. Prin urmare, astazi suferim din plin sub influenta acestui reductionism al ratiunii doar la latura empirica a realitatii.

4. Si totusi, ratiunea umana este capabila sa-l cunoasca pe Dumnezeu, nu in totalitatea esentei sale, dar oricum sa-l cunoasca. O dovada in acest sens este insasi faptul ca filosofii greci au ajuns la concluzii foarte asemanatoare cu cele crestine. In general, din punct de vedere rational, omul il poate cunoaste pe Dumnezeu prin intermediul lucrarii sale divine. Intreaga creatie vorbeste de Creatorul ei. La fel cum un om care isi da silinta, recunoaste autorul unei picturi dupa insasti tabloul ce il are in fata, tot asa si Creatorul poate fi cunoscut prin intermediul creatie, daca exista buna vointa.
Cunoasterea rationala despre Dumnezeu este una analogica. Analogia este procedeul prin care i se pot atribui lui Dumnezeu anumite caracteristici, stiind in acelasi timp, ca DUmnezeu le poseda in mod infinit. Analogia este asemanare in neasemanare. De exemplu, principiul fiintei, poate fi atribuit unei pietre, unei plante, unui animal, omului si lui Dumnezeu. Toate exista, desi fiecare are un grad diferit de consistenta ontologica as spune.