Despre rădăcini si dezrădăcinaţi

Cred că trăim cu toţii într-o lume de dezrădăcinaţi!! Nu ştiu exact de când a început acest proces, dar astăzi cred că este chiar dramatic. Trăind la Roma 9 luni pe an îmi dau seama ca a avea rădăcini este o condiţie sine qua non a unei formari intelectuale, dar mai ales spirituale. Trebuie să ne modelăm continuu propriul caracter, dar pe ce bază? Avem nevoie de rădăcini, de o bază de la care să pornim. Eu cred ca o condiţie esenţială a zborului este să ai picioarele bine înfipte în pământ. Altfel ar putea apărea probleme la aterizare şi cine ştie unde ajungem.
Văd lângă mine un om care suferă şi suferă tocmai din această cauza, a rădăcinilor pierdute. Mirajul perfid al occidentului i-a retezat rădăcinile iar acum persoana nu îşi mai găseşte locul. Niciunde nu se simte acasă. Siguranţa lipseşte şi totul se destramă încet dar sigur. Încerc să ajut cum pot, dar mi-e teamă ca rădăcinile, o dată pierdute, nu prea mai pot fi recuperate. Sper să greşesc!

Semanatorii de razboi!

Daca este vreun oras din lume in care nu ma trage inimia sa ma duc, acela este cu siguranta Londra. Dupa cum stim ieri a fost din nou pus la cale un atentat, dar se pare ca a fost dejucat de autoritati. Oricum panica si frica au ramas si vor ramane pe o perioada indefinita la Londra.
Toata presa mondiala a condamnat aceste atentate cu cuvite foarte grele. Dar daca ma gandesc bine, mi se pare ca aceste actiuni nu sunt mai atroce decat cele intreprinse de englezi si americani in Afghanistan si Irak si cine stie ce tara va urma, pentru ca e sigur: nu se vor opri doar aici.
Noi europenii, asa-zis "civilizati" mergem (zice-se) sa ii civilizam pe altii. Dar prin aceasta noi ne-am facut si ne facem in continuare semanatori de razboi. Si daca semanam razboi oare ce vom culege??? Este clar ca fructele a ceea ce am semanat deja de cativa ani ies la iveala. Si ies peste tot in lume!
De ce sunt teroristii musulmani asa porniti impotriva noastra? Sa ne gandim putin: noi am mers peste ei, i-am omorat si am incercat sa le impunem un regim democratic care nu are nimic in comun cu cultura lor. Stam in tarile lor, cica sa facem pace, le luam titeiul sau orice gasim pe acolo. Si peste toate astea noi ne aseteptam ca ei sa stea linistiti si sa nu faca nimic!
Eu cred ca noi cei civiliziati suntem mai vinovati ca ei musulmanii. Noi am inceput primii acest joc murdar, aceasta samantare cu razboi. Ei sunt doar roadele. Cred ca ar trebui sa fim mandri de ceea ce am realizat! Suntem geniali, nu-i asa?

Un vis......aproape real.

Acum 2 zile incercam sa savurez intr-un parc micile bucurii pe care viata ni le ofera si pe care foarte putini oameni le mai pretuiesc. In stanga mea o frumoasa prezenta feminina ma ajuta sa savurez si mai mult aceste clipe. Visam amandoi cu ochii deschisi. In aceasta stare in care totul parea armonios si pasnic, in care fiecare copac era un univers fantastic, in care cativa mici copii se jucau fara griji prin iarba mai verde ca oricand, o alta imagine venea sa intregeasca aceasta splendida visare: in stanga mea, departe pe alee se vedeau venind doi oameni. Inca de la prima vedere mi-am dat seama ca erau 2 preoti, intrucat aveau amandoi sutane. Apropiindu-se incetul cu incetul de banca pe care visam eu, pentru o clipa m-am simtit crestin (crestin pur si simplu, fara extensia unei confesiuni anume). Unul era calugar ortodox, cu o barba alba si lunga pana la piept dar aranjata bine si cu o camilafca greceasca de toata splendoarea. Celalalt era calugar catolic imbracat intr-o haina gri. Acesti doi calugari vorbeau foarte linisitit in limba maghiara!

Astazi la nivel inalt se incearca a se crea asa numitul "ecumenism", pe care eu incep sa nu il mai inteleg. Este insa un ecumenism artificial, diplomat, cu zambete perfide si ganduri ascunse. Ceea ce eu am vazut in acel parc a fost adevaratul ecumenism. Cu siguranta cand aceste imagini vor fi ceva obisnuit in toata lumea, atunci cred ca Biserica va putea fi din nou UNA.

Dupa trecerea celor 2 calugari, un claxon brutal m-a scos din visare si au aparut din nou gandurile de fiecare zi, problemele ce asteptau sa fie rezolvate si grijile ce ne manaca incet dar sigur.

Astept acum ca acest vis sa devina realitate.....

De ce un blog??

Iata, deschid si eu blogul meu personal, fiind direct impulsionat de anumiti oameni din preajma mea. Pentru inceput am postat o poza cu mine si o poezie deoarece cred ca poeziile mele ma reprezinta cel mai fidel. Autocaracterizarile nu cred ca pot fi concludente, intrucat acestea se bazeaza mult pe lucruri externe, care, deseori, se schimba chiar mai repede decat vremea. In poeziile mele raman insa mereu acelasi si acum si peste 10 ani, iar ele vorebsc despre sentimente, nu despre diplome, vorbesc despre ceea ce se afla in spatele "omului" care de unii este laudat, de altii criticat; de unii este vazut revolutionar, de altii linistit; de unii este vazut influentabil, iar de altii de neinduplecat. Imi place la nebunie distinctia augustiniana intre omul exterior si interior. Din punctul meu de vedere omul exterior merita trecut cu vederea, in timp ce omul interior trebuie inteles. Eu nadajduiesc sa vi-l prezint pe Dan Patrascu din toate perspectivele.

Nebunul cu ochii inchisi

Coboară pe trepte şi iese din scară,
La dreapta pe-o stradă porneşte,
Să-si cumpere hrană să-şi bage în gură,
Şi din când în când se opreşte.

Şi-atunci într-o clipă el spune ceva,
Ceva ce nu se prea-nţelege,
Nu mult şi-şi pleacă capul şi-o ia
Mai departe prin aerul rece.

Când îl vede, lumea începe sa râdă
De omul ce singur vorbeşte,
Dar el se întoarce, la ei nu se uită
Şi tăcând umil, mai departe păşeşte.

Copiii de-l văd aruncă cu pietre
Şi-adesea îl iau în bătaie de joc,
Iar el îi roagă frumos să îl ierte,
Căci el, sărmanul, n-are vină deloc.

Atunci el, smerit, capul şi-l pleacă,
Ochii-şi închide şi-i lasă închişi
Şi lasă vorba pe lângă el să-i treacă,
Acesta-i nebunul cu ochii închişi!


noiembrie 1999

Dan