Despre început şi sfârşit

Orice sfârşit este un nou început! Soarele apune lipsit de vlagă după ce ne-a luminat şi încălzit cu bunăvoinţă o zi întreagă, iar luna răsare cu timiditate dar plină de exuberanţă spre a ne lumina viaţa şi în noaptea sufletului nostru. Mereu ceea ce pare un sfârşit dureros poate fi un început luminos, o chemare divină spre ceva mai bun, spre ceva mai nobil. Noi oamenii nu putem savura acest moment de trecere din cauza durerii provocate de sfârşit şi a încertitudinii începutului.

E nevoie de un alt limbaj

După doi ani de aşteptări, iată că mi-a fost dat să întâlnesc primul profesor care a recunoscut limitele tomismului si a faptului ca nu putem explica realitatea în complexiatatea ei pornind de la Sfântul Toma. Filosofia lui este una destul de statică şi rigidă, or lumea nu este o simplă „fiinţă”, adică un obiect de analizat, de descompus în substanţă şi accidenţi. Realitatea este ceva mult mai complex, dinamic chiar, devenirea nefiind ceva nefiresc sau negativ cum spun tomiştii. De aceea, în limbajul filosofic şi teologic, ar fi mai indicat să construim o metafizică a iubirii şi să punem deoparte metafizica aristotelico-tomistă. Aceasta nu înseamnă să afirmăm că nu e bună, ci pur şi simplu că ea nu este suficientă in zilele noastre. De altfel, faptul că vocea Bisericii este din ce în ce mai puţin auzită în lumea laică, se datorează şi faptului că Biserica vorbeşte un cu totul alt limbaj, pe care oamenii nu îl înţeleg.

Despre femei

Am citit zilele acestea Evagrie Ponticul, respectiv Tratat ăractic asupra vieţii monastice. Viziunea sa mi s-a părut extrem de profună si foarte cuprinzătoare. NU degeaba se spune că Evagrie l-ar fi influenţat pe Freund în elaborarea teoriilor sale psihanalitice. Oricum un detaliu m-a frapat: scopul vieţii este văzut ca fiind despărţirea totală de trup şi de tot ce este trupesc. Sincer nu mi se pare că Domnul ne cheamă la aşa ceva.
Se spune la un moment dat că un călugăr nu are voie să ia masa alături de vreo femeie. Sincer mi se pare contradictoriu cum în acelaşi tratat apare întâi îndemnul la slujirea aproapelui şi iubirea lui, iar, după câteva pagini, însemnul de a nu lua masa cu femeile. Dar femeia nu este tot aproapele nostru? Nu înţeleg de ce femeia este văzută ca o fiinţă demonică. Probabil că bărbaţilor le este ruşine să îşi recunoască propriile slăbiciuni şi atunci dau vina pe femeie şi încearcă să o evită. Femeia devine tărâmul unde se revelează slăbiciunea bărbătească. Dar evitând acest tărâm nu înseamnă că ne-am învins slăbiciunea ci doar că am suprimat-o, iar acest lucru nu poate avea decât repercusiuni negative asupra evoluţiei psihologice ulterioare. Încep să înţeleg mişcările feministe!!!

Rugaciune

Doamne Dumnezeul meu prea bun,
Iată vin şi mă aşez în faţa ta ca un călător istovit!
Sunt istovit de greutatea păcatelor mele, pe care, cu atâta incăpăţânare,
Le-am cărat cu mine în drumeţia de azi prin viaţa terenă.
Lasâ-mâ, te rog, să le dau josc măcar acum din spatele meu
Şi să poposesc în grădina iubirii tale.
Ziua apune iar noaptea răsare,
Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat azi, dar mai ales pentru ceea ce eu îmi doream şi nu mi-ai dat,
Îţi mulţumesc pentru tot ce îmi vei da, dar mai mult îţi mulţumesc pentru tot ceea ce îmi voi dori şi nu îmi vei da,
Căci tu toate cu înţelepciune le-ai rânduit şi cunoşti fiecare taină a lumii acesteia.
Dă-mi te rog odihnă adâncă şi gând curat
Astfel încât măine să pornesc din nou la drum cu povara mult uşurată
Si să preamăresc numele Tău preasfânt
Îm vecii vecilor. Amin.