Friday, November 16, 2007

Focul de pe cer

Eram pe drumul de întoarcere spre locaşul meu după o zi obositoare. Stăteam bine dosit pe scaunul tare al autobuzului, cu mâinile îngheţate şi cu pleoapele tot mai grele pe măsură ce înaintam agale, legănat de gropile din asfalt şi suspensia stricată a autobuzului. Afară, ploaia purificase aerul incadescent şi greu respirabil al Romei, deja de vreo 2 zile, iar acum contenise de puţină vreme, făcând loc pe scena lumii şi unor firave raze a unui soare obosit ce se îndreaptă grăbit spre apus. În jurul meu...o atmosferă numai bună de dormit, de aceea nu am putut să nu cad pradă unor aţipeli fugare.
La un moment dat, am ridicat capul să mai arunc o privire plictisită prin geamul murdar, deşi încă ud de la ploaie, şi într-o clipă m-am trezit puţin speriat când am văzut că cerul Romei luase foc. Norii care mai rămăseseră, au fost aprinşi de roşeaţa razelor de soare, devenind nişte flăcări imense ce ardeau fără a se mistui şi fără a se mişca. Parcă era un foc uriaş filmat cu încetinitorul pentru a putea concede fiecărei flăcărui un moment de glorie. Era un foc care speram că arde în tăcere răutăţile omenşti, un foc care purifică lumea de ură, un foc care se aprinde în inimile tuturor pentru a le face mai blânde.
M-am uitat în jurul meu, dar nimeni în afară de mine nu avea ochii să vadă ceea ce eu vedeam. În dreapta mea, o doamnă mai în vârstă cu faţa ridată şi foarte plictisită! Dorind să împărtăşesc celorlalţi minunea care m-a trezit din letargie, îi atrag atenţia cu bunătate: „Doamnă, uitaţi ce frumos arde cerul!” După ce a scrutat cu colţul ochiului stâng focul de pe cer mi-a zis: „Nu mi se pare nimic deosebit!” şi a căzut mai departe în plictiseala ei, desigur mult mai specială.
Câteva staţii mai departe, s-a urcat o doamnă asiatică şi, în învălmăşeala din autobuz, şi-a găsit un loc, tot lângă o doamnă italiancă ce îşi savura plictiseala. „Pleacă de lângă mine, străino. Voi aţi venit să ne furaţi ţara.......” şi discursul a continuat cu multe alte invective. M-am uitat din nou afară, dar focul pierise!

1 comment:

Anonymous said...

de multe ori incercarile de a "arde " rautatea oamenilor este inabusita de rautatea si chiar ignorantza acestora, dar sa nu uitam sa speram si sa credem in oameni, savurand micile minuni de zi cu zi ale lumii care ne inconjoara