Las în urma mea „o vară de neuitat” şi îmi cer iertare tuturor celor care le-am acordat prea puţină atenţie, tuturor care le-am acordat prea multă atenţie, tuturor persoanelor cărora nu le+am oferit un zâmbet atunci când era nevoie, tuturor celor pentru care nu am vărsat vreo lacrimă când ar fi fost necesar, tuturor celor care le-am fost prea sâcâitor dar şi celor care le-am fost prea puţin sâcâitor! Imi cer iertare fiecărei raze de soare în parte deoarece nu am ştiut să le conştientizez adevărata valoare; imi cer iertare fiecărui strop de ploaie pe care nu l-am lăsat să mă atingă în zilele ploioase; imi cer iertare....lui Dumnezeu deoarece am fost mult prea încăpăţânat şi respingător în ceea ce priveşte planul lui. Iar acum sper că toţi celor care mi-am cerut iertare mă vor ajuta să îmi cer iertare tot mai puţin!
Wednesday, October 11, 2006
Privire intr-un trecut apropiat
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
clipa prezenta deja e trecut, capacitatea de a cere iertare e dar divin,....partea umana ne impinge mereu in greselile ce ne aduc din nou la clipa prezenta,devenita trecut...la a cere din nou iertare...si toate acestea formeaza un cerc, o eterna plimbare in al nostru desert....
ce bine ar prinde o ploaie cu har divin, ca pustiul din suflet sa se transforme in oaza cereasca....dar clipa prezenta deja e trecut....
Post a Comment