O mică poveste

Era o dată un copac care îndrăgea foarte mult un copil. Acel copii venea zilnic să îl viziteze. Strângea frunzele copacului pentru a-şi face din ele o coroană şi a se declara regele pădurii. Se căţăra în copac şi se legăna agăţat de crengile acestuia. Mânca din fructele sale, apoi copilul şi copacul se jucau împreună. Când era obosit, copilul dormea la umbra acelui copac, în timp ce freamătul frunzelor îi erau cântecul său de leagăn. Copilul îndrăgea acel copac din toată micuţa sa inimă, iar copacul era fericit.
Dar timpul trecea şi copilul crescu mare. Acum, când copilul era mai mare, copacul rămânea adesea singur.

„Am nevoie bani”

Într-o zi, când era deja mare, copilul se întoarse să viziteze copacul, iar acesta îi spuse:
-Apropie-te, copilaşul meu! Caţără-te pe trunchiul meu şi leagănă-te pe crengile mele. Mănâncă din fructele mele, joacă-te la umbramea şi fii fericit!
-Sunt prea mare ca să mă mai caţăr în copaci, spuse copilul. Eu vreau să-mi cumpăr tot felul de lucruri ca să mă distrez. Am nevoie de bani! Îmi poţi da bani?
-Îmi pare rău, răspunse copacul. Eu nu am bani, am doar frunze şi fructe. Culege-mi toate fructele, copilaşul meu, du-te şi vinde-le în oraş. Astfel vei avea bani şi vei fi fericit.
Atunci, copilul se căţără în copac şi îi culesese toate fructele, iar copacul era fericit!
Dar trecu mult timp iar copilul nu se mai întorcea şi copacul se întristă....
Apoi, într-o zi copilul se întoarse la copac, iar acesta tremură de bucurie şi spuse:
-Apropie-te copilaşul meu! Caţără-te pe trunchiul meu, leagănă-te pe crengile mele şi fii fericit!
-Am foarte multe de făcut şi nu am timp să mă caţăr în copaci, răspunse copilul care era deja om în toată firea. Vreau o casă pentru a mă adăposti, vreau o soţie şi copii. Prin urmare am nevoie de o casă. Îmi poţi da o casă?
-Nu am aşa ceva, răspunse copacul. Casa mea este pădurea, dar tu dacă vrei îmi poţi tăia crengile şi din ele îţi poţi construi o casă, iar atunci vei fi fericit!
Copilul tăie jos toate crengile copacului şi din ele îşi construi o casă, iar copacul era fericit!

„Am nevoie de o barcă, să fug departe”

Pentru mult timp copilul nu mai venii la copac. Dar când copilul venii din nou la el, copacul era aşa de bucuros încât cu greu reuşii să scoată câteva cuvinte.
-Apropie-te copilaşul meu! Vino să te joci.
-Sunt prea bătrân şi prea trist ca să mă pot juca, spuse copilul. Vreau o barcă, să pot fugi departe. Îmi poţi da o barcă?
-Taie-mi trunchiul! Din el îţi vei putea construi o barcă şi să pleci departe, iar astfel vei fi fericit!
Atunci copilul tăie trunchiul şi îşi făcu din el o barcă, iar copacul era fericit....dar nu de tot.
Cu mult, mult timp după aceea, copilul se întoarse la copac.
-Îmi pare rău, copilaşul meu, dar nu mai am nimic să îţi dau....Nu mai am fructe.
-Dinţii mei sunt mult prea şubrezi ca să pot mânca fructe, răspunse copilul.
-Nu mai am crengi ca să te poţi legăna.
-Sunt mult prea bătrân ca să mă mai leagăn.
-NU mai am nici trunchi ca să te poţi căţăra.
-Sunt mult prea obosit ca să mă mai caţăr.
-Sunt dezolat, suspină copacul. Aş vrea atât de mult să îţi dăruiesc ceva, dar nu mai am nimic. Din mine a mai rămas doar un butuc bătrân.
-În aceste momente nu am nevoie de prea multe, ci doar de un loc liniştit unde să mă pot aşeza şi odihni. Sunt un om foarte obosit!
-Atunci, spuse copacul bucuros, un butuc bătrân cred că este exact ceea ce tu ai nevoie pentru a te putea aşeza şi odihni. Aprope-te copilaşul meu! Aşează-te! Aşează-te şi odihneşte-te!
Copilul făcu întocmai, iar copacul era foarte fericit!