Sunday, April 06, 2008

Rezultatul muncii

Astăzi m-am întâlnit la Roma cu regizolrul Jan Peter, cu care am colaborat la filmările filmului documentar despre care am mai vorbit. Mi-a dat un DVD cu partea a doua a filmului. Din păcate, părţile unde am jucat şi eu nu sunt incluse în partea a doua, ci în a treia, care are alt producător şi, prin urmare, o voi putea primi doar după ce va fi difuzată la televizor.

Chiar şi în aceste condiţii, a fost un moment foarte emoţionant să văd acest film, rezultatul finit al unei munci ce a durat aproape doi ani. În spatele imaginilor nu se vede tot stresul, toata tensiunea, tot sufletul pus în ele de o întreagă echipă, de la regizor până la ultimul suntetist şi la contribuţia mea, probabil cea mai neimportantă decât toate. Nopţi nedormite, frig, de multe ori debusolare! Şi doar acuma mi-am dat seama că în spatele oricărui film, există aceste sacrificii care dau viaţă filmului şi care, în definitiv îl fac să placă.

No comments: