Solilocvii IV: Experienţa potopului

Povestea potopului din Cartea Facerii (Geneză) cred că este binecunoscută tuturor, devenind mai cu seamă un loc comun al spiritului uman, decât o realitate asumată în mod conştient de minţile noastre însetate de "idei clare şi distincte". Dincolo de norii negrii ce s-au adunat asupra lumii, dincolo de stropii perseverenţi de ploaie, dincolo de apa ce a curăţat pământul, potopul este o stare spirituală!!

Norii cei negrii sunt oglinda conştiinţei înegrite de fumul păcatului ce a ars asemănarea lui Dumnezeu în oameni; stropii de ploaie sunt diamantele ce incearca sa stearga negreala din noi; întinderea nemărginită de apă este dezolarea unui suflet ce nu se regăseşte în trăirea celui ce îl posedă.

Potopul nu este o realitate protoistorică asupra căreia ne putem da cu părerea, ci este o realitate cotidiană pe care cu toţii o trăim zi de zi, adesea fără se ne dăm seama. Şi mă întreb, de apele câtor potopuri avem nevoie până să ne dăm seama că putem construi o barcă?

În cheia interpretării mele vă las pe voi să descoperiţi ce este barca! Succes!