Fragmente de pe munte

Ca să ajungi la lumină, trebuie să treci prin întuneric! Ca să ajungi la fericire trebuie să savurezi paharul tristeţii şi ca să ajungi în vârful unui munte trebuie să porneşti din cea mai adâncă vale! Doar când treci prin acest itinerariu poţi regăsi în lume splendoarea gratuită, pe care oraşul şi viaţa puternic tehnologizată o ascund în spatele unor imagini mai mult ireale decât reale,şi o înnăbuşesc în aburul sunetelor ce ne clocotesc în urechi, fâcându-ne, la rândul nostru, să clocotim în nesiguranţă şi deprimări. Astfel, am plecat în căutarea tăcerii şi a calmului, în locuri fără acces la internet, fără energie electrică permanentă, fără Coca-Cola, fără grătare, fără televizor sau radio. Am înlocuit toate acestea cu tăcerea nopţii, cu sursurul apei, cu zgomotul ploii, cu mancarea din consevră, cu efortul de a ne regăsi, cu vântul de pe crestele munţilor, cu glasul mut al caprelor negre şi enumerarea ar putea continua încă multe pagini. Astfel, în cele din urmă am regăsit comoara pierdută a glasului naturii de la care putem învăţa oricând că mai important decât vârful pe care ajungi, este drumul parcurs; că mai importantă decât concurenţa, este echipa; că mai importantă decât vremea, este buna dispoziţie; şi că mai importantă decât orice, este iubirea, în orice formă s-ar prezenta aceasta!