Slăbiciunile unui prezent ce perpetuează trecutul

Trecerea la cele veşnice a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române a produs, fără doar şi poate, un val de amărăciune în rândul credincioşilor ortodocşi, şi nu numai, val de amărăciune secondat de aprinderea unei vaste discuţii despre trecutul, prezentul şi viitorul Bisericii Ortodoxe din România. Moartea unui Patriarh, sau a unui Papa în contextul Bisericii Catolice, este mereu un prilej de a trage linie, de a analiza trecutul în vederea unei etichetări injuste a persoanei ce s-a stins. De asemenea, moartea unui Patriarh provoacă, după anamneza trecutului, şi luarea la cunoştiinţă a prezentului, dar, mai ales, perspectiva viitorului! Tentaţia definirii viitorului este o trăsătură tipică "omului recent", ce denotă, în primul rând ceaţa persistentă a unui prezent nu foarte uşor definibil. De aceea, în zilele noastre, se trece într-un mod de-a dreptul halucinant, de la anamneza trecutului la încercarea de a defini viitorul după chipul şi asemănarea noastră, ocolind un prezent care ne depăşeşte.
În toate dezbaterile antrenate de moartea oarecum neaşteptată a Patriarhului Teoctist, obserserv în sânul Bisericii Ortodoxe Române o anxietate a prezentului; un prezent cu totul neconfortabil sub umbrela căruia BOR nu vrea să se oprească. Nu de alta, dar o eventuală oprire sub umbrela prezentului implică o iminentă asumare a trecutului, a unui trecut chiar mai neplăcut decât prezentul, astfel încât nu rămâne altă opţiune decât refugiul într-un viitor pe care BOR încearcă să îl definească spre propriile beneficii, spirituale şi nu numai. De ce spun asta? O fac, deoarece componenţa Colegiului Electoral Bisericesc îmi dă de gânndit.
Acest organism electoral ce va avea sarcina de a alege un nou Patriarh este format, pe lângă înalţii prelaţi ai Bisericii, din 88 de mireni! Acest fapt nu denotă, în mod aprioric, o hibă a modului de alegere a noului Patriarh. Punctele interogative apar în momentul când citim numele acestor laici ce vor face parte din CEB. Avem politicieni importanţi şi oameni de afaceri cel puţin la fel de titraţi, precum preşedintele PNŢCD, Marian Petre Miluţ, vicepreşedintele PD Sorin Frunzăverde, vicepreşedintele PNL, Cornel Popa, omul de afaceri Dorel Onaca şi academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici. Prin urmare iată că politicul şi economicul au un cuvânt greu de zis în alegerea viitorului cap al BOR!
Componenţa acestui organism electoral al viitorului Patriarh mă face să cred că BOR vrea să îşi consolideze statutul de "biserică naţională", un concept absurd din punct de vedere teologic şi pastoral. Practic se perpetueză în BOR o veche obişnuinţă: adăpostirea sub aripa statului. Sub adăpostul ideatic oferit de conceptul de "biserică naţională" BOR speră într-o imixtiune în politic, fără să îşi dea seama că se pune la mână politicului. Probabil este un mecanism inconştient care a intervenit şi in 1948, când BOR s-a făcut unealta unui stat ateu, pe care, probabil, spera să îl convertească. În momentul în care un viitor Patriarh va fi ales, el nu va putea să treacă cu vederea peste doleanţele celor care l-au ales. Este absurd ca într-o biserică patriarhală politicul să aibe un cuvânt greu de spus în alegerea unui Patriarh! Biserica nu este naţională, Biserica este Biserica lui Hristos şi din aceasta fac parte toţi oamenii de bună credinţă. Ce credibilitate poate avea, în faţa oamenilor, o Biserică în care Patriarhul este la mâna politicului? CE autoritate morală poate avea o asemenea Biserică?
Defunctul Patriarh Teoctist a avut după 1989 un moment de mare sinceritate şi înţelepciune când a dorit să se retragă. În acele momente el şi-a dat seama că Biserica Ortodoxă Română are nevoie de "o schimbare la faţă" după greşelile ce le-a făcut, iar el a dorit să lase locul celor care care se credea că pot îndeplini o astfel de misiune. În acest caz, Patriarhul teoctist a dat dovadă de înţelepciune, iubire pentru suflete, umilinţă. Din păcate, presiunile venite din partea politicului prin persoana lui Ion Iliescu, care dorea să aibe la mână autoritatea morală a Bisericii Ortodoxe spre justificarea şi acoperirea proprilor fapte, l-au făcut pe Patriarhul Teoctist să revină asupra deciziei sale şi să perpetueze o colaborare tristă între Biserică şi stat. Acum la moartea sa, credeam ca BOR are înţelepciunea şi clarviziunea necesare pentru a pune în mişcare o "schimbare la faţă" a BOR, dar m-am înşelat din nou. Oare cât va mai dura până BOR îşi va da seama că aşa nu se poate merge mai departe? Oare câte generaţii trebuie să treacă pentru eliminarea din conştiinţa BOR a conceptului de "biserică naţională"? Oare cât va mai dura până BOR îşi va asuma crucea de a fi Biserica lui Hristos? Oare cât va mai dura.....? Înrebări la care nădăjduiesc să găsesc un răspuns înainte de a mi se închide ochii.