Intr-o expediţie la munte nimic nu mai este ca în lumea de la oraş! Practic, munţii sunt ca un templu care, atunci când intri, te transpune într-o altă realitate, ce în afara lor este doar lumea imaginarului. La munte, lumea este guvernată de alte principii. Pe munte, individualismul şi concurenţa, atât de mult valorifcate în lumea modernă, nu au nici o valoare şi mai mult decât atât, sunt practic inexistente. Pe munte, o mână întinsă nu înseamnă că persoana ce prinde acea mână rămâne îndatorată ci pur şi simplu, o mână întinsă este o mână întinsă necondiţionat. Departe de tirania individului, la munte este important să triumfe echipa şi ca membrii ei să ajungă nevătămaţi unde doresc. Astfel munca în echipă, care în lumea modernă este doar un clişeu şi o sintgmă de bon ton, lipsită însă de esenţă, este o condiţie primordială a supravieţuirii. Şi nu vorbesc acum de supravieţuire în sens strict, adică de a nu muri, ci de a supravieţui ca om, de a te împlini ca prieten. Fără echipă nici cel mai bun alpinist nu ar ajunge niciunde, pentru că, mai devreme sau mai târziu fiecare are nevoie ca cineva să îi întindă acea mână salvatoare.
De aceea cred că adevărata valoare a prieteniei poate fi înţeleasă pe deplin doar la munte, printre stropi de ploaie, fulgere, bocanci uzi, haine jilave, sudoare şi mâini întinse necondiţionat, din simplul instinct de a fi om!
1 comment:
da ... in momentul acela indeplineam dificila sarcina de a-mi scoate apa din bocanci :D
Post a Comment