Fragmente dintr-o piesa de teatru

T: O Doamne, şi ce prost am fost când am crezut ce am citit! Nu îmi pot explica cum am putut crede asemenea cuvinte goale, care nu corespund câtuşi de puţin vieţii reale! Trăiesc în imaginar şi imaginarul s-a sălăşluit puternic în mine, astfel încât eu consider real ceea ce este imaginar şi imaginar ceea ce este real. O crudă inversiune, o capcană diabolică în care eu am căzut şi care a devenit propriul meu viciu, a cărui gheare se înfig adânc în mine provocându-mi o durere uriaşă. Mă pierd în labirintul dintre imaginar şi real, dorind s-o găsesc pe Ariadna care să mă scoată din el, dar nici măcar nu ştiu dacă această Ariadna este imaginară sau reală.


Iubirea.....da, iubirea, o floare frumoasă ce se veştejeşte la fel de repede cum un gând apune în tenebrele ignoranţei. Mai de folos ar fi însă o floare urâtă ce se veştejeşte agale!

T: Sunt ULTIMUL om de pe acest pământ. Nu valorez nimic pentru nimeni. Pentru cea care mă iubeşte (râzând isteric) în pragmaticul stil modern, momentan sunt alţii mai importanţi ca mine. Pentru familiea mea sunt alte lucruri mai importante de făcut, iar pseudo-prietenii mei îşi dau ochii peste cap numai când mă văd venind. Sunt ULTIMUL om şi de aceea trebuie să stau pe jos, pe acestă gresie rece. Patul? La ce îmi foloseşte. Patul este făcut doar pentru oamenii importanţi de pe toate locruile în afară de ultimul! Doar ei au dreptul să-şi întindă corupul destins pe o saltea moale şi să-şi pună capul pe perini de pluş, căci ei nu sunt ULTIMII oamenii, ci sunt mai în frunte. Ei chiar contează pentru cineva şi de aceea au dreptul să stea în pat. Eu?? (pufnind în râs) eu nu contez pentru nimeni, prin urmare locul meu este pe jos. Şi este aşa de bine pe gresia rece!! Simt cum răceala gresiei de sub mine se contopeşte armonic cu focul vinului din mine, formând o singură entitate: sufleteul ULTIMULUI om. Este prima dată când conştientizez acest privilegiu de a fi ULTIMUL, de a nu conta pentru nimeni. Ar trebui să mă bucur (se ridică în fund, stergânduşi lacrimile de la ochi şi din barbă) să exult, să petrec, căci nu am nici o responsibilitate faţă de nimeni.

NU sunt legat de nimeni. Şi totusi nu percep gustul acestei libertăţi frivole. Aceasta nu este libertate, este o sclavie, o sclavie a indiferenţei care i-a contaminat pe toţi din juurul meu, până la ultima persoană, care, desigur SUNT EU. Eu am privilegiul de a fi ULTIMUL prin definiţie