Pe drumul iubirii

În ultima vreme s-a aşezat liniştea profundă a examenelor pe blogul acesta şi a devenit un adevărat deşert, fără strop de apă şi lipsit de viaţă. Dar cu forţe noi mă pregătesc să strig din nou în această pustie şi să îi dau viaţă, sperând să o transform într-o oază de bucurie şi relaxare pentru cei care intră să guste din ea. De asemenea vă îndemn să lăsaţi comentarii penru că după ele pot să îmi fac o părere cam ceea ce face plăcere oamenilor să citească. Pentru început o poezie.

Pe drumul iubirii


Suntem hoinari pe drumul iubirii
Şi escaladăm pante abrupte,
Ne pierdem în desişul pădurii
Ce-şi jeleşte crengile rupte.


Ascultăm sursurul pârâului
Care iute la vale goneşte
Şi pornim pe marginea hăului
Spre vârful iubirii celeste


Suntem purtaţi pe aripi de înger
Spre locuri ce sunt doar ale noastre
Ne-adăpăm cu lumină de fulger
Şi cu vinul din magice astre.

Drumul spre piscul iubirii e greu
Dar frumos ca paradisul pierdut
Căci taina iubirii ce arde mereu
E osteneala drumului străbătut.