Legenda fulgerului minunat

O dată la o mie de ani cerul prăvale asupra pământului un fulger minunat ce se înfruptă din întunericul nopţii şi din cele patru zări ale pământului, pentru a atinge o intensitate de nedescris şi o lumină feerică ce poate îmbăta numaidecât simţurile celui care îl priveşte visător. Dat fiind faptul că fulgerul se hrăneşte din din cele patru zări ale pământului, acesta poate fi văzu în acelaşi timp din orice loc al pământului, de la cel mai luminos oraş al mapamonudlui, până la cel mai întunecat ungher de peşteră; de la vârful cel mai înalt al muntelui până în adâncimea cea mai de temut a mării; de la zonele acoperite de un covor moale de zăpadă, până la nisipul cald al deşertului.

Cel mai interesant este că acest fulger apare neprevăzut chiar dacă cerul este senin şi nu este însoţit de un tunet asurzitor aşa cum ar trebui să fie. La lumina acestui fulger soarele şi luna se întâlnesc într-o îmbrăţisare milenară ce contopeşte lumina cu întunericul şi noaptea cu ziua, astfel încât luna poate vedea cum arată ziua, iar soarele cum se înfăţişează noaptea. Fulgerul devine săgeata lui Cupidon ce provoacă această îndrăgostire cosmică între prinţul luminii şi printesa întunericului, care, la disoluţia fulgerului sunt aruncaţi din nou în lumi diferite şi aştepată jelind să treacă din nou un mileniu pentru a se putea îmbrăţişa din nou.

Acest fulger este de o frumuseţe inefabilă, greu de pictat în cuvinte, şi oricine i-ar face o descriere, nu trebuie pierdut din vedere că aceasta, oricât de iscusită ar fi, nu defineşte nici cât negru sub unghie adevărata frumuseţe şi esenţă a acelui fulger, întocmai cum tomurile de cuvinte rostite pana acum nu reusesc sa descrie nici cat un grăunte de muştar divinitatea. Acest fulger înglobează în sine albul pur al fulgilor de nea, verdeaţa fragedă a ierbii primăvăratice, azurul cerului şi aurul nisipului deşertic. Are delicateţea subtilă a brizei marine şi puterea musonului. În acest fulger se întâlnesc înălţimile ce te lasă fără respiraţie ale celor mai înalţi munţi, cu văile cele mai întunecate. Sub lumina fascinantă a acestui fulger, nordul şi sudul se contopesc şi devin un unic foc ce arde perpetuu pe altarul iubirii.

În miile de ani ce apasă spinarea pământului ce ne poartă nimeni nu a reuşit până acum să vadă acest fulger, iar ceea ce se ştie astăzi despre acesta sunt cunoştiinţe ce au fost transmise în timpuri străvechi unui om înţelept de către un tunet asurzitor, care pe mulţi oameni i-a lăsat fără auz. Tot de acolo ştim că dacă două persoane de sex opus văd deodată acest fulger minunat şi îşi dau seama de minunăţia acestuia, se îndrăgostesc numaidecât, indiferent că se află în aceeaşi încăpere sau în colţuri diferite ale pământului. În ochii celor ce văd acest fulger rămâne flacăra ce arde perpetuu pe altarul iubirii, şi în cugetul lor rămâne întipărită aminitrea acestei minunţii şi dacă vreodată ajung să se întâlnească se recunosc numaidecât. Dar din păcate, şi dacă două persoane ar vedea vreodată acest fulger, probabilitatea să se întâlnească este foarte scăzută, întrucât fulgerul hărăzeşte acestora aceeaşi soartă pe care o au soarele şi luna care, după cum s-a zis mai devreme, aşteaptă un mileniu pentru a se putea îmbrăţişa.