Franturi

Soarele se dosise deja în spatele unui munte pleşuv îngreunat de zăpada ce căzuse abundent în ultima noapte, ştergând numeroasele urme de schiuri ce se întretăiau halucinant la fiecare metru şi, o dată cu ele, şi urmele de schiuri rămase întipărite adânc în inima lui care învăţa să bată într-un piept mult prea tânăr, la fel cum o pasăre învaţă să zboare la vârstă fragedă. De fapt, urmele nu erau şterse ci doar acoperite de zăpada virgină ce se aşeza dansând, poleită cu lumina stelelor pe care fulgii de nea o poartă în sine, bine ascunsă în spatele unei aparenţe fragede.
Mirosul zăpezii este cu totul diferit atunci când soarele se ascunde în spatele unui munte. Este un miros specific, îmbătător, atrăgător, dulce şi sărat în acelaşi timp, subtil dar omniprezent, ca şi cum omătului nu i-ar mai fii fircă de razele călduţe ce l-ar putea topi. Sunetul schiurilor în această zăpadă de un miros specific este mult mai puternic, dar blând şi prietenos.