Filosofia lui Plotin

Plotin s-a nascut in apropierea Alexandriei in secolul 3. La acea vreme Alexandria era centrul cultural prin excelenta al lumii as spune. Traind acolo a frecventat scolile filosofice ale vremii, iar acest lucru poate fi observat cu claritate in edificiul sau conceptual. Definitorie pentru filosofia sa a fost intalnirea cu Ammoniu Saccas, un om despre care se stie atat de putine, dar care a exercitat o influenta enorma asupra gandirii de la acea vreme. Ammoniu Saccas era, cu siguranta, de provenienta orientala, prin urmare, invataturile sale erau impregnate de filosofia si mistica din acele parti. Discipolii sai cei mai de vaza au fost Plotin si Origen.

La un moment dat, Plotin pleaca la Roma unde isi deschide o scoala filosofica proprie, frecventata de mari intelepti ai vremii respective, de senatori, patricieni sau chiar de imparatul Galienus. Metoda scolii sale era una dialogica. Cei care se adunau aveau o profunda formare filosofica, astfel incat totul era o discutie deschisa asupra unor teme de interes comun. Discutiile purtate in cadrul acestor intalniri au fost apoi sintetizate in scrierile lui Plotin, mai cu seama in Enneadele.

Un lucru care trebuie clarificat din capul locului este faptul ca Plotin nu era nici gnostic, nici crestin, ci era filosof. Afirmatia conform careia Plotin ar oscila intre crestinism si gnosticism este eronata. Plotin nu oscila, avea o doctrina clara care isi avea fundamentul bine determinat in filosofia platonica, cea aristotelica si in mistica orientala.

Sistemul gandirii lui Plotin se baza pe distinctia dintre cele trei ipostaze fundamentale ale universului si pe teoria emanationista. Simplificand totul, conform lui Plotin, exista UNU (in greaca to hen) care poate fi asemuit lui DUmnezeu. Din acest unu se desprinde printr-o emanatie necesara urmatoarea ispostaza inteligibila, care este ratiunea (ho nous) . Din aceasta, se desprinde, de asemenea printr-o emenatie necesara, o a treia ipostaza inteligibila care este sufletul (he psyche). Lantul emanatilor continua astfel pana se ajunge la lumea sensibila. Din punct de vedere ierarhic, Unu este deasupra Ratiunii, iar Ratiunea deasupra Sufletului. Dupa cum vedem, in cadrul acestei teorii emanationiste, din fiecare stadiu, exista tendinta necesara de desprindere a unui stadiu inferior. De aceea, materia are tendinta de a se dezintegra prin miscari irationale si haotice, pentru a da nastere unui nou stadiu inferior. Aceasta tendinta spre dezintegrare, dizarmonie si irationalitate este de fapt Raul, care nu are o consistenta ontologica precum Binele, adica Unu, ci se defineste printr-o lipsa tot mai acuta a stadiilor superioare. DIn aceste motive, materia nu este considerata un rau in sine, si aici este principala diferenta intre Plotin si gnostici.

Doctrina gnostica se bazeaza pe principiul dualismului extrem. Realitatea se construieste pe fudamentul a mai multor binomuri antitetice: bine-rau; material-imaterial etc. In aceasta viziune, la fel ca in cea platonica, materia este vazuta ca fiind aspectul deomonic al realitatii. Materia este pentru gnostici un rau in sine si de aceea materia era dispretuita, inclusiv corpul omenesc. Mantuirea gnostica venea dintr-o cunoastere initiatica, accesibila doar unor anumitor predestinati de a iesi din inchisoarea materiei. Deci iata ca viziunea gnostica este cu totul diferita de cea plotiniana.

Pe de alta parte, in pofida ideii unei Idei unice, Unu, care ar putea fi asemuita Dumnezeului crestin, am putut observa ca Plotin nu este deloc atras de doctrina crestina. Aceasta nu se regaseste nicidecum in teoria sa emanationista si in teoria ipostazelor, teorii care au vadite inclinatii ne-crestine. Dogma treimica nu poate fi explicata prin teoria emanatiei, iar Unu plotinian este cu totul diferit fata de Dumnezeul biblic.