Ganduri haotice dintr-o discutie internautica

E greu sa definesti un lucru care are o arie larga de manifestare, iar ratiunea se incadreaza in aceasta categorie. Desigur, definitia pe care ai dat-o tu ratiunii, si anume ai considerat-o drept fiin o functie cognitiva a creierului, este corecta, dar nesatisfacatoare.. Din punt de vedere medical, sigur e bine spus, doar ca ratiunea transcende cu mult medicina. Voi incerca sa prezint mai multe aspecte ale ratiunii:
1. Ratiunea nu este doar o cunoastere cognitiva. Asemenea tip de cunostere poate fi detectata chiar si la mai multe specii de animale mai evoluate. Ratiunea este, mai cu seama, capacitatea de a iesi din sine spre a te privi si analiza din afara. Pe scurt, ratiunea se defineste prin capacitatea autocunoastere. IN principiu, doar omul este capabil de acest proces, si aceasta il deosebeste de regnul animal. De aceea, indemnul oracolului delfic este poate cel mai profund cu putinta. A te cunoaste pe tine insati, inseamna a te realiza ca om, evdent, omul fiind privit ca o fiinta rationala prin excelenta.

2. In antichitatea greceasca, obiectul formal quod al ratiunii nu era constituit doar de lucrurile ce puteau fi demonstrate prin intermediul experimentului repetitiv. Acesta este un model gnoseologic elaborat incepand din Renastere. Pentru filosofii greci, ratiunea era cea mai nobila facultate umana, pentru ca ea iti permitea sa te ridici spre contemplarea divinului. De aceea, ratiunea era o indrazneala, o "a doua navigatie" dupa cum o defineste Platin in lucrarea sa Phaidon. Aceasta "a doua navigatie" este si cea mai obositoare pentru ca trebuie sa te implici cu toata fiinta ta. Asemuirea platonica vorbeste de acel moment cand pe mare vantul se opreste de tot, iar atunci trebuie sa navighezi vaslind cu fortele proprii. Iata, ratiunea este acest vaslit cu forte propriii spre cunoasterea necunoscutului. Astfel, obiectul ratiunii era metafizica, teologia, sondarea necunoscutului.

3. In epoca moderna, schema omului rational a fost mult redusa. Ceea ce este cel mai interesant, Umansimul, pe cat de mult exalteaza valorile umane, a redus omul la unul dintre cele mai simple lucruri cu putinta, si anume la redus la aspectul orizontal al vietii sale. Astfel, si ratiunea a fost privata sistematic de vectorul ei vertical, spre a se exercita doar la orizontala. Astfel, metafizica a devenit ceva extrarational, iar omul s/a inchis in cel mai restrans orizont cu putinta. Prin urmare, astazi suferim din plin sub influenta acestui reductionism al ratiunii doar la latura empirica a realitatii.

4. Si totusi, ratiunea umana este capabila sa-l cunoasca pe Dumnezeu, nu in totalitatea esentei sale, dar oricum sa-l cunoasca. O dovada in acest sens este insasi faptul ca filosofii greci au ajuns la concluzii foarte asemanatoare cu cele crestine. In general, din punct de vedere rational, omul il poate cunoaste pe Dumnezeu prin intermediul lucrarii sale divine. Intreaga creatie vorbeste de Creatorul ei. La fel cum un om care isi da silinta, recunoaste autorul unei picturi dupa insasti tabloul ce il are in fata, tot asa si Creatorul poate fi cunoscut prin intermediul creatie, daca exista buna vointa.
Cunoasterea rationala despre Dumnezeu este una analogica. Analogia este procedeul prin care i se pot atribui lui Dumnezeu anumite caracteristici, stiind in acelasi timp, ca DUmnezeu le poseda in mod infinit. Analogia este asemanare in neasemanare. De exemplu, principiul fiintei, poate fi atribuit unei pietre, unei plante, unui animal, omului si lui Dumnezeu. Toate exista, desi fiecare are un grad diferit de consistenta ontologica as spune.