Saturday, January 26, 2008

Experienţe de pe platoul de filmare II


De multă vreme, chiar de când eram mai mic, mă întrebam oare cum o fi să fi actor şi să filmezi un film şi iată că, pe nepregătite, la aceste întrebări am primit un răspun cât se poate de direct: am jucat într-un film documentar!! E drept că nu este o mare producţie hollywood-iană şi că nici rolul ce l-am jucat nu a fost nu ştiu ce mare provocare, dar totuşi am putut vedea cam cum este să fii în pielea unui actor.

În ultima zi de filmări mi-a venit şi mie rândul să intru la garderobă, să îmi pun costumul de împărat şi apoi să-mi aştept şi mie rândul la machiaj, ştiind că cea care avea să-mi pună nişte fire de barbă artificiale cu ceva vreme în urmă făcuse machiajele celor de la Rammstain pentru videoclipul piesei Ohne dich şi la vreo alte 4 filme germane. Apoi, cu multă emoţie a ajuns şi clipa când am păşit din nou pe platoul de filmare, de data aceasta nu ca traducător, ci ca actor, având misiunea de a interpreta rolul împăratului Carol V.

Iniţial pe planul de filmare erau trecute 2 scene, una filmata din 2 perspective, iar cealaltă din 3. La prima probă eram foarte emoţionat de frică să nu fac ceva greşit, deşi era doar o probă, însă totul a ieşit bine. Am primit laude de la regizor aşa că am pornit cu multă încredere atunci când pentru prima dată s-a auzit "action".

Nu este deloc floare la ureche să fi actor de film. O dificultate pe care eu o resimţeam mereu era aceea de a nu privi niciodată camera, care se afla la 10 cm de faţa mea şi se tot mişca, pe o şină, în stânga şi ăn dreapta. În cele din urmă totul este un exerciţiu de concentrare şi autocontrol. Totul se pare că a ieşit bine, întrucât regizorul a hotărât să mai filmeze o scenă cu mine care nu era trecută în plan plus câteva prim-planuri.

După vreo 2 ore şi jumătate în pielea împăratului Carol V a căzut şi ultimul "cut" pentru actorul din mine şi am fost nevoit să las în urmă realitatea unui personaj în a cărui piele începea să îmi placă să fiu, iar ziua a continuat încă multe ore, reluându-mi activitatea iniţială de traducător. Dar peste toate acestea, orcât de neimportantă ar fi fost, aceasta este prima mea experienţă în lumea actoriei, o experienţă pe care cu greu aş putea-o uita dar care, destul de probabil, se va continua peste ceva vreme cu un mic rol într-un documentar despre împărăteasa Sissi!

VA URMA

1 comment:

Anonymous said...

experienta pe care tu ai trait-o cred ca este una dintre cele ma minunate...si e de asemenea si unul dintre visurile multora dintre noi...mult succes in continuare si...sa joci bine:)!norris