Experienţe de pe platoul de filmare III

Cu această postare voi conclude seria articolelor dedicate acestei frumoase experienţe din lumea filmului, fie acesta şi doar un simplu documentar. Desigur aceste zile mi-au oferit binecuvântatul prilej de a cunoaşte oameni noi pentru mine, mai ales acotri români, unii despre care auzisem, alţii despre care, din prea marea mea ignoranţă, nu autisem încă, însă de la toţi am avut ceva de învăţat.

Unul dintre primii acotri cu care am intrat în contact a fost Constantin Diţă, pe care îl cunoşteam deja de la filmările precedente. În acest film l-a jucat pe Lorenzo dei Medici. Încă din prima zi de filmări a avut loc o întâmplare care acum mi se pare haioasă, deşi atunci am cam rămas toţi de pe platou fără respiraţie. Trebuia filmat asasinatul lui Giuliano dei Medici, fratele lui Lorenzo, în timp ce amândoi se aflau la slujba de Paşti. Scenariul era că amândoi au fost atacaţi dar după o scurtă luptă Lorenzo reuşeşte să scape de agresorul său şi să fugă. Cei care trebuiau să îi omoare pe amândoi, precum şi cel asasinat în cele din urmă, erau cascadori profesionişti. Totul a fost pregătit şi explicat în detaliu dar la prima probă, în încăierarea aceea, din greşeală Constantin Diţă l-a lovit de-a binelea cu cotul în faţă pe atacator şi fugind, i-a dat şi un uşor brănci. Rezultatul a fost că după câteva fracţiuni de secundă cascadorul zbura prin aer nestingherit. Regizorul a încercat să-l prindă, dar nu a izbutit aşa că nu după mult timp cascadorul zăcea pe podea. Totuşi, nu a fost nimic foarte grav, şi cu încă câteva probe, scena a putut fi filmată fără nici o problemă.

Apoi un alt actor pe care am avut plăcuta ocazie să-l revăd acum este Candid Stoica. Cu el mă aflu în contact încă de la ultima filmare şi ne mai scriem, ne trimitem ultimile creaţii personale pentru a le comenta si analiza împreună. Am aflat că în curând va apărea o carte ce îi poartă semnătura.

Alţi doi actori de la Teatrul Naţional din Bucureşti pe care i-am cunoscut cu prilejul acestui documentar sunt Alexandu Georgescu (zis Jhonny) şi Virgil Ogăşanu, profesor la Institutul de Teatru. Alexandru Georgescu este fascinant prin modul în care reuşeşte să comunice cu lumea în absolut orice limbă, chiar dacă nu o ştie. Până la urmă, reuşeşte să comunice cu toţi foarte bine, fie verbal, fie nonverbal. De cealaltă parte alături de Virgil Ogăşanu am stat foarte mult timp deoarece trebuia să filmeze în camere diferite ale Palatului Farnese şi translocarea aparaturii dintr-o încăpere în alta necesita mult timp, astfel încât filmările s-au terminat pe la ora 4. În tot acest timp, ne-a delectat pe toţi cu mici povestiri haioase din de exemplu despre Tamara Buciuceanu şimulte bancuri.

Dincolo de toate acestea, am întâlnit actori în mare parte consacraţi, sau tineri în plină ascensiune şi totuşi au fost atât de deschişi, atât de comunicativi, atât de receptivi la tot ceea ce vroiau să transmită cei din jurul lor. De multe ori noi îi vedem doar în filme, sau pe scenele teatrelor şi avem impresia că între noi şi ei se află o distanţă irecuperabilă, deşi această distanţă este mai mică decât ne-am putea imagina. După cum am mai spus şi acum vreo doi ani după ce îl cunoscusem pe Cristi Chivu, este cu totul alt lucru să cunoşti persoana ce se află întradevăr în spatele imaginii pe care o poţi vedea pe micul ecran.