A mai trecut o vacanţă şi din realitatea ce acum câteva zile îmi arăta frânturi din paradis a mai rămas doar aminitirea şi lacrimile ce tânjesc după retrăirea unui timp sacru pentru percepţia mea. Rămâne bucuria pentru ceea ce a fost frumos şi durerea pentre cu s-a sfârşit aşa curând.
Unul dintre lucrurile ce m-au marcat în această vacanţă prin intensitatea trăirilor a fost excursia la Arieseni, binecuvântată, în primul rând, prin faptul că m-am putut pierde în zâmbetul EI zi de zi, am putut trăi împreună bucuria adusă de zăpadă şi ne-am putut săruta la zece noaptea sub mângâierile gingaşe ale fulgilor de nea ce dansau doar pentru noi.
Dar dincolo de aceste frânturi paradisiace, una dintre concluziile la care am ajuns este că ORICE PÂRTIE ARE CAPĂTUL EI! Ar putea suna puţin hilar, dar mi se pare o concluzie destul de profundă ce poate închide în sine misterul întregii vieţi omeneşti. Când alnecatul pe schiuri este încă străin, orice pârtie pare interminabilă şi căzăturile te descurajează mereu, genunchii trmură, muşchii sunt încordaţi şi cu fiecare căzătură îţi propui să o laşi baltă o dată ce ai ajuns jos. Şi totuşi......ajuns jos, mergi mai departe! Când schiatul devine o plăcere care te cuprinde şi de poartă în jos pe aripi de brazi şi râsete vesele, ajungi foarte uşor la capătul pârtiei.
La fel şi în viaţă, schiem pe diferite pârtii, cu înclinaţii şi dificultăţi diferite. Unele ne depăşesc şi am vrea să se termine cât mai repede, dar ele se încăpăţânează şi parcă se întind la infinit. Alteori schiem pe pârtii pe care le stăpânim, simţim cum ne intră fericirea în vene cu fiecare metru de coborâre şi am dori ca acestea să nu se mai gate, dar...capătul este la vârful degetului nostru.
Eu tocmai am ajuns la capătul pârtiei care mă îmbăta de împlinire, pe care am coborât-o în mai puţin de o fracţiune de secundă. Acum am început, fără voia mea, să cobor pe o pârtie pe care cad în continuu, care aş vrea să se termine, dar nu se termină. Tot ceea ce pot să fac este să visez că va veni o zi când voi ajunge şi la capătul acesteia şi atunci cu siguranţă nu voi lua teleski-ul să mă urc din nou în vârful ei.
Unul dintre lucrurile ce m-au marcat în această vacanţă prin intensitatea trăirilor a fost excursia la Arieseni, binecuvântată, în primul rând, prin faptul că m-am putut pierde în zâmbetul EI zi de zi, am putut trăi împreună bucuria adusă de zăpadă şi ne-am putut săruta la zece noaptea sub mângâierile gingaşe ale fulgilor de nea ce dansau doar pentru noi.
Dar dincolo de aceste frânturi paradisiace, una dintre concluziile la care am ajuns este că ORICE PÂRTIE ARE CAPĂTUL EI! Ar putea suna puţin hilar, dar mi se pare o concluzie destul de profundă ce poate închide în sine misterul întregii vieţi omeneşti. Când alnecatul pe schiuri este încă străin, orice pârtie pare interminabilă şi căzăturile te descurajează mereu, genunchii trmură, muşchii sunt încordaţi şi cu fiecare căzătură îţi propui să o laşi baltă o dată ce ai ajuns jos. Şi totuşi......ajuns jos, mergi mai departe! Când schiatul devine o plăcere care te cuprinde şi de poartă în jos pe aripi de brazi şi râsete vesele, ajungi foarte uşor la capătul pârtiei.
La fel şi în viaţă, schiem pe diferite pârtii, cu înclinaţii şi dificultăţi diferite. Unele ne depăşesc şi am vrea să se termine cât mai repede, dar ele se încăpăţânează şi parcă se întind la infinit. Alteori schiem pe pârtii pe care le stăpânim, simţim cum ne intră fericirea în vene cu fiecare metru de coborâre şi am dori ca acestea să nu se mai gate, dar...capătul este la vârful degetului nostru.
Eu tocmai am ajuns la capătul pârtiei care mă îmbăta de împlinire, pe care am coborât-o în mai puţin de o fracţiune de secundă. Acum am început, fără voia mea, să cobor pe o pârtie pe care cad în continuu, care aş vrea să se termine, dar nu se termină. Tot ceea ce pot să fac este să visez că va veni o zi când voi ajunge şi la capătul acesteia şi atunci cu siguranţă nu voi lua teleski-ul să mă urc din nou în vârful ei.
2 comments:
Intra-devar, viata si existenta pot fi comparate cu o partie de schi.
Mai Dane de fiecare data cand am putin timp liber imi aduc aminte sa mai citesc si eu cate ceva frumos...ale tale bloguri, si de fiecare data sunt tot mai mandra de tine si de faptul cqa mi-ai fost coleg. Nu stiu de ce dar de fiecare data ma impresionezi, desi eu nu sunt o impatimita a cititului sau asa ceva ... asta e sunt mai prgamatica..dar pana si mie imi face placere sa citesc cea ce scri tu. Sper sa ne mai incanti cu bloguri faine si La multi ani!
Post a Comment