Luni

În această primă zi din itinerariul nostru spiritual spre Învierea Domnului şi spre propria noastră mântuire, propun o meditaţie asupra morţii!

Perioada pascală ne tentează de cele mai multe ori să ne concentrăm pe Înviere! Şi, pe de o parte, suntem îndreptăţiţi să facem aceasta, întrucât învierea este evenimentul fundamental pentru viaţa creştinilor din toate vremurile, însă nu trebuie să trecem cu vederea că pentru a învia glorios din morţi, Cristos a murit prima dată!!!! Aşadar, nu poate exista înviere fără moarte iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit mai mult asupra morţii.

În relativismul pregnant în societatea de astăzi se pune accent mereu pe o pseudo-viaţă, dar este cvasi interzis a se vorbi despre moarte. Şi totuşi moartea trebuie să fie în gândul nostru mereu, pentru că doar meditând asupra acestui fenomen ne putem pregăti pentru el. Problema fricii în faţa morţii nu porneşte de la necunoaştere, ci de la faptul că, atunci când simţim Domnul ne cheamă, nu ne simţim pregătiţi pentru această ultimă si primordială chemare spre viaţă. Acest lucru mă face să cred ca majoritatea oamenilor mor nepregătiţi pentru moarte, la fel cum au trăit neăpregătiţi pentru viaţă! Iată deci că în fiecare clipă a vieţii noastre trebuie să ne comportăm ca şi cum mâine ar trebui să dăm ochii cu Mântuitorul nostru! Există un proverb tibetan care, referitor la această problemă, spune: "Viaţa de veci sau ziua de mâine: niciodată nu ştii care vine prima!" Iată deci că pelerinajul noastru teren trebuie să fie o continuă căutare a divinităţii, deci o continuă pregătire pentru chemarea cea de pe urmă. Gândul asupra morţii nu este aşadar rezervat doar celor bătrâni, ci este o responsabilitate a tuturora, indiferent de vârstă sau de starea sănătăţii.

A privi spre Cruce, spre Cristos care ÎN PRIMUL RÂND moare pentru noi şi doar ÎN AL DOILEA RÂND învie, ne poate conştientiza asupra acestei ultime chemări a noastre, iar acest lucru nu este doar ceva ce ne priveşte doar pe noi, ci este un o conştientizare ce ne deschide mereu spre alţii. De altfel, iată un criteriu după care putem evalua dacă un anumit gând vine de la Dumnezeu sau din altă parte: gândurile ce vin de la Dumnezeu ne deschid mereu spre ceilalţi, în timp ce gândurile venite din alte părţi ne închid în propriul nostru deşert, în care ne complacem apoi fără ezitare!!! Aşadar, cei care privesc spre faţa mutilată a unui Cristos istovit, si contemplează moartea acestuia, în primul rând vor ştii să se pregătească pentru propria chemare şi, în al doilea rând, vor ştii să fie alături de cei ce suferă şi de cei care sunt pe patul de moarte!! Şi în acele clipe, acei oameni vor ştii ce trebuie să spună unui muribund, cum să se comporte în faţa lui, pentru că moartea nu mai este ceva străin pentru ei, ci este ceva firesc, ceva ce face parte din planul lui Dumnezeu pentru noi; vor ştii că moartea este un stadiu înaintea naşterii!

Să îl rugăm pe Cristos, cel ce a murit pe cruce, să ne dea gândul cel bun de a conştientiza importanţa morţii în viaţa omului, nu ca o fatalitate, nici privindu-o cu fanatism şi dorindu-ne-o cât mai repede, ci pregătindu-nu zi de zi pentru această ultimă schimbare. Îl rugăm de asemenea să ne dea înţelepciunea, compasiunea şi iubirea necesare pentru a fi un far luminos pentru cei ce suferă şi sunt pe patul de moarte!


Rugăciune: Doamne Isuse Cristoase, cel ce ai murit pe cruce ca ultimul tâlhar, luminează minţile noastre întunecate, astfel încât să putem conştientiza importanţa acestui pas din viaţa fiecărui om, astfel încât să putem deveni un ajutor muribunzilor deznădăjduiţi.