Marti - Iertarea

Astăzi propun o meditaţie în strânsă legătură cu cea de ieri, o meditaţie pe tema iertării.

Iertarea este poate atittudinea cea mai pregnantă care individualizaează creştinismul din rândul celorlalte religii monoteiste, si totusi este atitudinea şi sentimentul pe care noi creştinii reuşim să îl trăim cel mai puţin autentic. Şi totuşi, omul este capabil de a ierta; mai mult iertarea este cheia fericirii umane, pentru că cel ce se răzbună va fi fericit pentru o clipă, însă cel ce iartă va fi fericit pentru veşnicie, pentru că nu se lasă oprit din drumul său spre Tatăl ceresc de sentimente negative din trecut.
În ceea ce priveşte fenomenul morţii iertarea este fundamentală. Prima sursă de angoasă pentru muribunzi se leagă de iertare: de iertarea acordată celorlalţi şi de iertarea primită din partea celorlalţi. Cei mai mulţi muribuni se întreabă: "Oare Dumnezeu mă va putea ierta pentru ceea ce am făcut?" DEsigur că da, însă persoanele în cauuză trebuie întrebate: "Dar tu te poţi ierta pentru ce ai făcut?"Mulţi văd Judecata ulimă a fiecăruia ca un proces absolut omenesc în care cel decedat, este chemat în faţa unei instanţe judecătoreşti al cărei preşedinte este Isus Cristos şi interogat asupra faptelor sale. Însă adevărata judecată vine din profundul sufletului nostru, din conştiinţa noastră care în acele momente va fi cu totul pură. Astfel conştiinţa noastră va fi propriul nostru judecător şi de aceea trebuie să fim capabili să ne iertăm pe noi înşine iertându-i pe ceilalţi. Doar iertându-i pe ceilalţi ne vom putea ierta şi ăe noi înşine!
Dumnezeu ne-a dat deja dovadă în repetate rânduri de iertarea sa, culminând cu moartea pe cruce, spre iertarea păcatelor noastre, a întregii umanităţi. El ne oferă gratuit iertarea sa divină, însă rămâne datoria noastră să-i cerem această iertare! Dacă noi nu o cerem, el nu ne-o va impune cu forţa, la fel cum nu a impus absolut nimic prin forţă. Aşadar mântuirea noastră constă până la urmă în a ştii să cerem iertare lui Dumnezeu, iar el atunci, printr-un act suprem de iubire, be va ierta.
Pe de altă parte este greu de imaginat că dacă nu suntem în stare să cerem iertare fraţilor mai mici, vom ştii să cerem iertare lui Dumnezeu. Oamenii din jurul nostru ne sunt daţi tocmai pentru a invăţa cu adevărat lucrurile divine. Dacă nu putem fi consecvenţi în lucrurile mărunte, atunci cu atât mai mult nu vom putea fi consecvenţi în faţa divinităţii. Prin urmare, cerând iertare celor din jurul nostru, ne apropiem câte puţin de propria mântuire. Ce gest poate fi mai frumos decât acela să ceri iertare unui frate, ca semn de iubire şi respect pentru fărâma de divinitate ce se află întipărită în el şi care nu dispare nici în pragul cel mai de jos al decăderii??

În acelaşi timp, procesul de a cere iertare celorlalţi, trebuie acompaniat de dăruirea iertării către ceilalţi, lucru ce este, poate, infint mai greu pentru orgoliul omenesc. Noi oamenii avem tendinţa să credem că mereu avem dreptate şi că mereu suntem îndreptăţiţi să facem ceea ce facem şi că mereu ceilalţi din jurul nostru sunt cei care trebuie traşi la răspundere. NU suntem deloc dispuşi să iertăm. A ierta înseamnă a vedea pe Dumnezeu în cei din jur! Aceasta înseamnă că o dată ce am iertat, nu putem să mao gândim de rău despre acea persoană, ci să fim legaţi de aceasta printr-o iubire dezinteresată.

Rugăciune: Doamne Isuse Cristoase, cel ce ai murit pe cruce din prea mare iubirea ta, dăruindu-ne nouă iertare de păcatele noastre, revarsă în noi virtutea de a cere iertare şi de a ierta. Ajută-ne să putem ierta persoanele care ne-au provocat răni adânci în inimile noastre oricum destul de slăbite, astfel încât prin iubire şi iertare să putem regăsi în ceilalţi chipul şi asemănarea Ta şi să ne putem bucura împreună cu toţi oamenii de iertarea ce Tu ne-o oferi neîncetat!