Saptamana Mare

Am intrat intr-o perioada in care, mai mult ca oricand, fiecare dintre noi trebuie sa strigam in pustia noastra interioara, astfel incat aceasta sa se poate transfigura in cea mai frumoasa oaza. Si nu suntem singuri in acest proces, ci il avem ca ajutor pe Cel care a asumat in sine desertul intregii umanitati, transformandu-l intr-o unica oaza, "intr-un loc cu veredeata unde nu este nici durere, nici intristare, nici suspinare, ci viata fara de sfarsit"! Ramane insa responsabilitatea noastra, ca prin strigatul de constientizare a propriului desert, sa plecam in cautarea acestui loc minunat, un "Neverland" devenit realitate, mai palpabil ca oricand si mai accesibil decatam putea crede. Ceea ce pentru un necredincios este doar o plasmuire fantastica, pentru cel credincios devine realitate, mai mult, realitatea prin excelenta, singura realitate realmente importanta.
Sa plecam deci in aceste 7 zile pe drumul spre acest loc divin, ghidati fiind de spiritul umil de recunoastere al propriului desert. Daca fiecare dintre noi pleaca in acest pelerinaj spre viata, ghidat fiind de acest spirit, nu poate rata intalnirea cu cel care ne-a dat viata.
Ca orice pelerinaj autentic, nici acesta nu va fi usor: soarele ne va izbi cu putere facandu-ne sa ametim prin viata si sa pierdem din vedere locul spre care vrem sa mergem; frigul noptii desertice ne va face sa ne indoim de existenta acestui loc care ne este promis; nisipul ne va intra intre degete, se va strecura in spatele hainelor noastre facandu-ne sa zabovim pe drum prea mult si sa ne pierdem entuizasmul. Totul va parea a fi impotriva noastra, si totusi, uitandu-ne spre uscaciunea noastra interioara care este mai infricosatoare decat cea exterioara, vom incepe sa alergam intr-un suflet spre acest loc.
Fie ca Domnul sa ne daruiasca tuturor un adevarat spirit de penitenta si de recunoastere a propriului desert, spre a reusi sa murim si sa inviem o data cu El!